Tăul Iadului este romanul unui loc în care veacuri la rând doar balaurii și descoperitorii de comori au făcut istorie, asta până când nebunia dezlănțuită de război a bulversat ritmul și rostul aproape ancestral al vieții. Cutremurul - real și simbolic, cu toate replicile sale din prezent și trecut - și scrisoarea mamei adoptive, expediată de pe patul morții, au declanșat în personajul-narator aflat la întretăierea vectorilor destinului o obstinată întoarcere în trecutul niciodată limpezit până la ultimele detalii, împins mereu în subconștient de teama că nu ar putea înfrunta traumele unui timp nemilos, rezultând astfel o confesiune în care istoria îndurată cu trupul, sufletul și mintea este pusă, în sfârșit, în bătaia luminii care nu lasă umbre, pete întunecate, unghere ascunse. Evocarea se transformă, cu fiecare episod depășit, într-o epifanie salvatoare.