Ca să se tempereze, se ridica de pe scaun şi măsura camera în lung şi-n lat. Aşa i-au căzut ochii pe bijuteriile pe care patroana le avea lăsate pe blatul bufetului. Măi să fie! îl seconda demonul. Asta are bani, nu glumă! Dacă le împrumutăm şi noi câteva zile, crezi că se prinde? Taci, demone! Ce să facem noi cu ele? Nu vezi că sunt bijuterii de damă? Doar nu te gândeşti să le dăm proaspetei noastre soţii! Ai putea să spui că i le-ai cumpărat cu bani de împrumut și să ceri contravaloarea! Fugi de-aici! Cine m-ar crede? Dar dacă ar merge, am avea bani de păcănele şi... Fii serios! Atunci am putea face așa. Le luăm, le ducem la Arad la amanet, facem câteva ture la păcănele, le răscumpărăm şi rămânem cu un fond de rulaj. Apoi... Nu-i rea ideea. Să vedem cât putem profita de ea! Cu trenul de după-amiază facem un drum la Arad. Cu gesturi de prestidigitator a strecurat bijuteriile în buzunarul pantalonilor și s-a apropiat de masa elevului. (...)